sâmbătă, 20 decembrie 2014

Camerele de supraveghere



             Camerele de supraveghere nu au voie să lipsească din cadrul unei instituții destinate publicului în cazul în care se dorește siguranța instituției respective dar și a persoanelor ce iau contact cu aceasta. Nimeni nu dorește să lucreze într-un mediu lipsit de securitate, de aceea trebuie să oferi angajaților tăi siguranța de care aceștia au nevoie.

            S-a întâmplat ca din senin să intre într-o bancă niște spărgători înarmați, cu măști pe față ce aveau în plan jefuirea băncii respective. Existau, evident, numeroase camere de supraveghere la colțurile din interiorul și exteriorul clădirii. Norocul a făcut ca unul dintre angajați să treacă exact în acel moment prin fața monitoarelor ce redau imaginile de coșmar filmate de camerele de luat vederi. Clienții erau ținuți ostatici în timp ce angajații băncii erau obligați să le dea hoților toată suma de bani pe care o aveau la dispoziție; în caz contrar aveau să omoare așa-zișii prizonieri. Angajatul de care vorbeam a apelat imediat 112 și poliția a venit în scurt timp luând răufăcătorii prin surprindere și reușind să salveze bieții oameni supuși unui asemenea șoc. Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat în cazul în care camerele de supraveghere nu ar fi existat. Chiar dacă angajatul „salvator” nu ar fi trecut prin dreptul lor la momentul potrivit, tot ar fi existat imagini cu hoții respectivi și poliția ar fi putu întocmi un caz prinzându-i până la urmă și recuperând însemnatele sume de bani. Dacă aceste camere nu ar fi existat hoții ar fi scăpat fără urmă și ar fi existat teama că s-ar putea întoarce din nou.
            Se întâmplă de multe ori ca anumiți spărgători să nu știe de existența camerelor de supraveghere și să se lase filmați în timp ce își săvârșesc infracțiunea fără a avea cea mai mică îndoială că nu vor fi descoperiți și puși să plătească pentru faptele lor. Camerele de supraveghere oferă un enorm ajutor celor ce le utilizează, spre exemplu într-o firmă pentru a te asigura că angajații își fac cum trebuie treaba și se comportă adecvat, sau într-o instituție de învățământ pentru a observa comportamentul elevilor, nerespectarea regulilor din partea acestora sau copiatul la anumite examene importante. Poți oricând găsi și tu un loc pentru un sistem de camere de supraveghere în întreprinderea ta, trebuie doar să vrei și admiți că ai nevoie de ele pentru a păstra siguranța.   
                                                                                          by Lorena
    

duminică, 14 decembrie 2014

Despre Tevi zincate

Bazele inceputului le-am pus in 2007 cand am vazut ca pe piata de tevi este o oferta destul de sibtire in comparatie cu nevoile pietei. Astfel incat la primul contract am si vandut un camion de tevi zincate imporatat din Trucia tara unde se produce teava de cea mai buna calitate si este si cel mai aproape de Romania acest criteriu fiind imporant pentru ca intruneste 2 criterii esentiale si anume timp si distanta.

Clientul a fost multumit de produse ele incadrandu-se in standardele europene iar mai departe totul a venit de la sine, fiecare contract fiind onorat cu succes si cu multumiri. Lista noastra de clienti a fost tot timpul pe o panta ascendenta si la fel si profitul. Cu creditele obtinute ne-am dezvoltat si mai mult si suntem foarte multumiti pentru ca si efortul a fost pe masura.  La momentul actual 2014 ne aflam cu depozitul in zona garii catelul avand un stoc ce se intainde pe un hectar de teren cu aproape toate dimensiunile si in cantitati ce depasesc comanda medie a unui client mare din piata. Grija cu care am gandit totul a adus ca la sfarsitul anului trecut doar un singur client a fost in litigiu restul onorandu-si obligatiile de plata cu succes. Avem multe proiecte ce s-au facut in decursul ultimilor 7 ani si la care am participat asa ca ma adresez pe aceasta cale dezvoltatorilor imobiliari sa nu ezite sa ne contacteze. 

duminică, 7 decembrie 2014

Piese auto Audi




Cat de sigur esti cand iti cumperi o masina? Mie una imi place sa ma asigur din toate punctele de vedere, imi place siguranta si confortul. Nu o sa achizitionez nici o data o masina care are problema, tin la viata si siguranta mea si a celor din jurul meu. Pentru mine o masina nu inseamna un moft, inseamna o necesitate, iar aceasta necesitate trebuie sa-mi ofere un grad mare de siguranta. Nu o sa-mi cada picioarele daca am sa merg o data pe luna sau la 2 luni la un service auto, pana la urma e pentru binele meu. Toate acestea tin de cum esti tu invatat de mic, cum te comporti cu masina ta asa te comporti cu toate. 

  Dupa un an in care masina mea nu a avut nici o problema si m-am bucurat de ea din toate punctele de vedere, a venit ziua in care trebuie sa ajung la un service auto cu o problema. Eu mergeam destul de des pentru revizii la service-ul auto, iar mecanicii ma cunosteau si eu aveam destul de multa incredere in ei. Le-am explicat simptomele iar acestia mi-au spus ca am o problema la electromotor. Ce este electromotorul?Este elementul care ajuta la pornirea motorului, prin curentul venit de la baterie. Aceasta piesa este construita cu un motor electric si un solenoid, care are rolul de a sincroniza arborele masinii cu roata dintata din motorul propriu zis. Desi intreg electromotorul se strica destul de rar, solenoidul cedeaza frecvent;

OK, nu am inteles prea multe din explicatile mecanicilor, dar stiam ce am de facut. Masina mea avea sa ramana acolo pentru cateva zile in care accestia se vor uita atent si vor cauta cu atentie defectiuea. Am fost trimisa sa cumpar niste carbuni care se afla in interiorul electromotorului. Mecanicii spuneu ca cei doui carbuni se pot lipi intre ei si trebuie loviti ca sa se dezlipeasca, dar la masina mea necesita sa fie schimbati. Cum nu era orice masina, era Audi si era Audi-ul meu nu am putut sa cumpar orice carbuni. Am vrut sa fie original pentru ca exista posibilitatea sa fie facaturi. Mecanicii m-au ajutat si m-au invatat sa ascult cu atentie zgomotele, iar daca mai am probleme sa vin la ei. 

Sunt mandra de masina mea si de munca mecanicilor. Ce ne-am face daca nu ar exista asa oameni priceputi si amabili?!

marți, 25 noiembrie 2014

Atunci cand nu ai incredere...



     Poti avea incredere in perosnele din jurul tau, persoanele care nu te stiu atat de bine si care nu iti sunt prieteni?! Eu zic ca nu, nu cred ca poti lasa pe cineva sa iti intre in casa sau in curte fara sa fi cu ochii pe el, pentru ca nu il cunosti si nu sti daca acest om este cinstit. Uneori increderea nu te ajuta cu nimic, pana si cei apropiati in spate iti sunt dusmani. Cum mi-a aparut aceasta idee fanatica de a pune un sistem de supraveghere video (mai exact camere de supraveghere exterior)? Foarte multa lume venea pe la parintii mei, nu toti erau de incredere, nu tuturor le placea sa munceasca, le era mai usor sa ceara si sa uite sa aduca inapoi.

 Si cum tot timpul era cineva la noi acasa, erau momente in care nu erau supravegheati. Nu spun ca oamenii care ne vizitau nu erau cinstiti, dar nu poti sti niciodata ce e in mintea unui om. Si cum la mine veneau multe persoane, majotitate pe care nu le cunosteam, pentru as face manechiura am fost nevoita sa pun un sitem de supraveghere video. Am avut mereu incredere in oamenii care imi intrau in casa, dar increderea nu e vesnica. Au fost oameni care m-au sustinut sa fac asta si oameni care credeau ca e o idee total gresita. 

Tot ce am facut a fost spre binele meu si al familiei mele. Dupa cateva luni de cand pusesem sistemul de suraveghere video, nu ma asteptat sa am vreun incident neplacut, mai als din partea unei persoane in care aveam o anumita incredere si care ma vizita destul de des. Aceasta nu stia despre acest sistem, si cand am lasat-o putin singura am avut surprinderea de a o vedeam cum incerca sa-mi ia din lucruri. Injositor pentru o persoana matura care isi produce singura banii si stie destul de bine ca totul are un pret. Nici nu m-am gandit sa-i spun despre ce fusese inregistrat, doar am inceput sa-i povestesc despre cat de bine e sa ai un sistem care supravegheaza orice miscare. A ramas surprinsa intr-un mod neplacu, a incercat sa-mi explice despre tentatiile ei, dar pentru mine nu aveau nici o valoare. Ce imi placea cel mai mult la acest sistem era ca puteam pastra inregistrarile mult timp de acum, si sa am o lectie din care am ce sa invat. Siguranta nu se bazeaza tot timpul pe incredere.

Cercei Mozaic

Fetelor! Nu veti crede ce mi s-a intamplat saptamana trecuta...  Urma sa ma mut cu familia in alt oras, iar colegii au stabilit sa petrecem seara dinaintea plecarii mele mergand la teatru, iar dupa, la un restaurant foare apreciat in oras acolo. M-au luat prin surprindere! Imi impachetasem si mutasem deja cutiile cu bijuterii, la fel si celelalte accesorii pe care le aveam. Trebuia sa gasesc o solutie cat mai repede. Am gasit intr-un final site-ul acesta si am comandat cerceii "Mozaic", primindu-i foarte repede. Am ales sa iau perechea ce avea pietricele negre si gri, avand o rochie de seara numai buna pentru o ultima seara cu colegii mei dragi. Am incercat rochia, mi-am pus cercei si voila! Veneau perfect! Imediat ce a sosit seara cu pricina, am sarit in rochia ce mi-o pregatisem si mi-am pus cu grija noii cercei si o pereche de pantofi ce veneau la fix cu intreaga tinuta! Mi-am prins parul pentru a lasa cerceii sa se vada cu usurinta. Inainte sa plec, mama mi-a spus ca straluceam in tinuta mea neagra si eleganta, iar cerceii scanteiau la fel ca si privirea mea nerabdatoare. Mereu a stiut ce sa zica inaintea unui eveniment important pentru mine si asta am apreciat la ea dintotdeauna.
    Odata ce am ajuns la teatru, toti colegii au ramas uimiti si s-au indragostit pe loc de cercei, sustinand ca imi scoteau forma ovala a fetei in evidenta, fiind de asemenea perfecti pentru aceasta ocazie. Piesa a fost minunata, avand sa o tin minte mereu. Dupa, am fost la restaurant. Deja se ocupasera ei cu rezervarea unei mese mari si alcatuirea unui meniu copios. M-au facut sa ma simt foarte bine. Am petrecut seara discutand si razand, aducand aminte fie despre cele mai haioase momente, toti afirmand ca au fost foarte multe, fie despre cele mai dificile, cazand de acord ca ele au fost cele care ne-au adus pe toti impreuna acolo, atunci. Ne-au observat pana si chelnerii, impreuna cu alti oameni din jurul mesei noastre, ramanand toti surprinsi de devotamentul colegilor mei de clasa.
    Seara aceea a ramas adanc tiparita in inimia mea, fiind ultima petrecuta cu prietenii mei foarte apropiati care ma cunosteau de o viata, si ma bucur ca am ales cei mai frumosi cercei care sa ma faca sa ma simt bine in pielea mea si sa atraga privirile din fiecare colt al incaperii in care ma aflam!

    Recomand cerceii din toata inima oricarei fete ce doreste sa fie eleganata si sa se simta bine la cea mai importanta ocazie dn viata ei!

miercuri, 1 octombrie 2014

Aparat pentru calcaie - Pedi Spin

Chiar daca am numai 40 de ani, am inceput sa am probleme la nivelul calcaielor. S-a acumulat multa carne inestetica si de o culoare inchisa. Am tot cautat solutii pentru rezolvarea scestei probleme, am folosit diferite aparate pentru curatat calcaie fara succes. Insa, acum doua saptamani una dintre prietenele mele dragi, mi-a spus ca a avut aceeasi problema, pe care a rezolvat-o cu ajutorul aparatului Pedi Spin. Dupa numai 3 utilizari am scapat de 50% din acel tesut si din culoarea inestetica de la calcaie. Pretul unui aparat de curatat calcaiele pedi spin variaza de  la magazin la magazin, de la 20 pana la 160 de lei.

joi, 25 septembrie 2014

Bucuria unei colaborari de succes

Sunt din judetul prahova si am o cabana foarte mare. Pentru a scapa de niste costuri suplimentare cu canalizarea am recurs pentru a-mi cumpara doua fose septice de dimensiuni mai mari pe care le-am achizitionat la un pret foarte bun de la o firma din Bucuresti. Link-ul o sa-l las in cuvant pentru a va putea ghida si pe dumneavoastra. Este din polipropilena un material folosit frecvent in industria din Germania. Apelati cu incredere

luni, 1 septembrie 2014

Ce mai fac vecinii mei...

Sa va spun o mica povestioara: Am un vecin la bloc, pe Nea Nelu. Este un barbat de vreo 40 de ani, divortat si cu 3 copilasi in grija. Sotia a fugit cu unul din prietenii lui in Italia si pe el l-a lasat cu ochii in soare. Si m-am pus intr-o seara cu Nea Nelu la o sticla de vodka si a inceput omu sa-si povesteasca viata lui. Ceea ce mi-a atrans atentia este faptul ca omul nu cauta sa-si refaca viata si de fiecare data cand are chef de senzatii mai tari omul se duce la salone de masaj erotic. Din ceea ce imi spunea el, am dedus ca este un client fidel si se duce de cel putin 2 ori pe saptamana.

Deci culmea... omu era in mizerie... si parea sa-i placa :))

Unde sa facem traducerile?

Intotdeauna mi-a fost tarsala de povestea asta cu traducerile, cu gasit birouri, oameni, verificat, vazut stampila, legalizat, drumuri, nervi, chestii complicate si foarte scumpe si iarasi timp pierdut pentru ca in cele din urma sa fie totul doar timp pierdut. M-am saturat de toate firmele de traduceri legalizate pana in gat.

Cozi... nervi... deadline-uri ratate, traduceri gresite si alte mii de balarii... pana la urma am gasit un cabinet cat de cat ok - Translatio, macar nu era nebunie si oamenii erau politicosi, dar totusi - acelasi aer de cabinet de traduceri. Pfff....

marți, 19 august 2014

Casademodaella.ro iti ofera rochii de mireasa, afla cum...


Ai o nunta in 2014 sau 2015 si esti in cautarea rochiei de mireasa?

Ai vizitat foarte multe magazine online si offline si nu ti-a placut nici un model de rochie?

Ai un buget restrains dar totusi ai dori ceva de calitate si unicat?

Recomandarea noastra este magazinul online casademodaella.ro.

De ce ar trebui sa alegi magazinul online de rochii casa de moda ella si care sunt principalele avantaje daca alegeti acest magazine online; in primul rand aveti foarte multe modele de rochii de unde sa alegeti, pozele pentru fiecare rochie in parte sunt facute la detaliu pentru a va forma o imagine cat mai buna, descrierile ample despre material si detalii realizate, preturi foarte bune in comparatie cu celelalte magazine, livrare rapida, realizarea tuturor modelelor si marimilor dorite, livrare rapida prin telefon, mail sau direct la magazinul din Centrul Vechi in toata tara, consultanta specializata pentru a fi siguri ca faceti cea mai buna alegere

Sper ca acum ai aflat cum cei de la Casa de moda Ella iti pot oferi o rochie de mireasa de calitate la un pret corect

luni, 18 august 2014

Agro Hub magazin online agricol

A venit momentul cand puteti sa va faceti cumparaturile pentru gradina direct online, doar cu cateva click-uri.

Fie ca aveti o gradina pentru uz personal sau aveti o suprafata mai mare pe care o cultivati pentru a obtine un venit suplimentar, pe site-ul www.agrohub.ro aveti urmatoarele avantaje:
-       gama variata de produse de la seminte pentru legume, flori, plante aromatice, seminte flori, seminte gazon, tratamente, sisteme de umbrire, sisteme de irigiatii, accesorii gradinarit;
-      descriere detaliata si poze reale pentru fiecare produs in parte pentru a sti densitatea de cultivare, perioada de semanare si recoltare, la ce boli sunt rezistente;
- consultanta specializata pentru a obtine cele mai bune informatii si pentru ca semintele sa atinga un randament cat mai bun;
-       preturi si oferte foarte bune pe toata perioada anului;
-       livrare rapida oriunde in tara prin curier rapid, avem foarte multe produse pe stoc pentru a obtine o livrare rapida;
-       posibilitate predare personala a comenzilor in Bucuresti si in alte localitati din tara;
-       garantie pentru returnarea produselor timp de 30 de zile;

Voi ce parere aveti despre site-ul Agro Hub, ce imbunatatiri ar mai trebui aduse acestui magazin online agricol?

miercuri, 16 iulie 2014

Energie ieftina si eficienta

In goana dupa energie la un pret din ce in ce mai mic, inclusiv in Romania foarte multe firme, dar si persoane fizice au inceput sa foloseasca panourile fotovoltaice. Panourile ajuta la obtinerea energie electrice dar si la incalzirea apei calde folosind energia solara.

 Sunt foarte avantajoase pentru ca dupa achizitionarea si instalarea acestora, costurile de intretinere sunt aproape zero deoarece nu au nevoie de reparatii si nu este nevoie de achizitionarea pieselor de schimb.

Eu va recomand sa apelati la rominstal solar, oamenii astia sunt foarte seriosi si va pot ajuta - http://www.rominstalsolar.ro/Panouri-Fotovoltaice